Valceasport.ro

Sportul valcean la el acasa!

Sunday
May 20th
Text size
  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
Home Fotbal

Fotbal

Ion Sandu, primarul comunei Perişani: "Dacă Posada va promova în Liga a III-a, o vreme vom juca la Călimăneşti sau Brezoi!"

Ion Sandu, primarul comunei Perişani:  Posada Perişani este liderul surpriză al Ligii a IV-a. Victoria din meciul cu CSM Drăgăşani a făcut ca echipa din comuna căndusă de primarul Ion Sandu să conducă ostilităâile în fotbalul judeţean. Întrebat de către noi dacă se gândeşte la promovarea în Liga a III-a şi la locul unde ar putea să dispute meciurile din acest eşalon, primarul Sandu ne-a declarat: "Noi ne dorim promovarea şi vom face tot posibilul să câştigăm campionatul, iar mai apoi să câştigăm şi meciul de baraj. Sper să avem timpul necesar ca până la începerea ediţiei viitoare de campionat să îmbunătăţim condiţiile la baza sportivă existentă. Dacă nu vom reuşi să ne încadrăm în timp, atunci există şi varianta să jucăm la Călimăneşti sau la Brezoi pentru o vreme. Dar, repet, o să putem juca la perişani pentru că am făcut mari eforturi şi o să fac în continuare tot ce trebuie pentru ca noi, aici, la perişani, să avem fotbal aşa cum n-a fost niciodată de când există această localitate!"
În acest moment Posada Perişani luptă pentru primul loc cu echipele CSM Drăgăşani şi Flacăra Horezu, dar nu sunt de neglijat nici echipele Hidroelectra Rm. Vâlcea şi Minerul Berbeşti.

Editorial Ionel GEREA: A treia „descălecare” a lui Artimon…

A venit Artimon. S-a întors Artimon. A revenit profesorul bănăţean. Aşa ar trebui să înceapă orice ştire legată de faptul că Alin Artimon a „descălecat” pentru a treia oară în Zăvoi. Artimon nu e fiştecine, să ştiţi. În primul rând, acesta e doxă de teorie în fotbal, ştie şi meserie, asta e clar, dar mai are o calitate care-l recomandă: e bun psiholog.
La conferinţa de presă care a avut loc după ce acesta a semnat cu CSM-ul pentru un an şi jumătate, profesorul bănăţean a spus un lucru care punctează sinceritatea sa: „nu am venit să fac minuni, nu trebuie să ne ascundem după deget, principalul obiectiv pentru noi e salvarea de la retrogradare”. Şi a mai spus destule lucruri pe care nu le-am auzit de la alţi tehnicieni, mai mult sau mai puţin profesionişti, care au venit, s-au „înfruptat” din banul public (gen Bondrea), au evitat discuţia cu mass-media (şi) pe această temă şi au plecat când au văzut că s-a stârpit „vaca” de muls.
Artimon are această artă, de a şti să comunice cu toată lumea, eu cred că şi dacă ar sta la discuţii cu un boschetar (asta îmi vine acum în minte) Artimon nu s-ar ruşina, ar şti să asculte (e şi asta o artă), ar şti să dialogheze, aşa, în termenii interlocutorului, pentru ca în final tot el, profesorul, să iasă la suprafaţă. Acum eu nu vreau să-i fac apologia lui Artimon. E unul dintre tehnicienii cu care am avut o relaţie extraordinară (alături de Costel Pană sau chiar Laurenţiu Tudor). Artimon nu-şi vorbeşte de rău colegii antrenori. A spus că nu a venit la CSM să-l dea la o parte pe Mitu, a venit pe un post gol. Că n-ar fi venit Artimon, jucătorii, vestiarul înţelesese deja că în locul lăsat liber de Mitu (demis sau plecat după eşecul de acasă cu Luceafărul Oradea) var fi venit oricare alt antrenor. Însă, per ansamblu, Artimon, venirea lui la CSM e un câştig, privind şi în perspectivă. Puţină lume ştie că Artimon a pus pe picioare Centrul de Copii şi Juniori care acum îşi arată „roadele” , iar faptul că tehnicianul bănăţean se uită şi în „curtea” clubului se vede imediat (acesta spunea că deja 4 juniori vor intra deja în pregătirea echipei mari, dar aceştia vor fi aruncaţi în teren doar când se va considera că sunt pregătiţi pentru a face acest pas).
Nu-l judec pe Mitu. Nu poţi să fi rău cu cineva de care te-ai folosit la greu. Mitu a fost soluţia de „avarie” la acel moment. Ne-am făcut treaba cu el, acum, bine, rău, atât s-a putut. N-aş putea să-l vobesc de rău pe Mitu şi din considerentul sentimental că e fost stelist. Dacă ar fi să-i reproşez, totuşi ceva, ar fi tocmai această rigiditate în relaţia cu presa.
Cristi Lazăr va fi secundul lui Artimon. Iarăşi un lucru bun, doi antrenori tineri care vor, şi trebuie să scoată „corabia” la liman. Merita o nouă şansă şi Cristi Lazăr, mai ales că acesta cunoaşte clubul, a fost aici şi la bine şi la rău, atunci când alţii au simţit că se închide „robinetul” cu miere, şi-au pus coada pe spinare şi p’aici ţi-e drumul!
Trebuie răbdare. S-a tot spus asta că deja a devenit banalitate. Nu ştiu dacă trebuie să accentuez şi eu asta, dar important e că avem o certitudine: Artimon nu poate face peste noapte minuni, el poate readuce situaţia la normal. Ar fi condiţia necesară, nu ştiu dacă şi suficientă, ca CSM-ul să nu moară. Pentru că dacă e să vorbim despre renaştere, poate prea mult…


Rezultatele etapei în Liga a IV-a de fotbal Vâlcea: Olteţul Zătreni nu s-a prezentat la Brezoi

Evaluare utilizator: / 1
Cel mai slabCel mai bun 
Rezultatele etapei în Liga a IV-a de fotbal Vâlcea: Olteţul Zătreni nu s-a prezentat la Brezoi Etapa cu numărul 23 din Liga a IV-a de fotbal Vâlcea nu a adus nicio surpriză în privinţa luptei pentru primul loc, practic singurul punct de atracţie al întregului fotbal judeţean. Primele cinci echipe au câştigat indiferent dacă au jucat acasă sau în deplasare, dar lupta pare a se duce doar între grupările de pe podium: Posada Perişani, CSM Drăgăşani şi Flacăra Horezu.
Oarecum surprinzător a fost eşecul de pe teren propriu al echipei Experti 2000 Popeşti, dar nu putem spune că s-a dorit ajutarea oaspeţilor de la Păuşeşti Măglaşi atât timp cât nicio echipă nu retrogradează. Profitând poate şi de acest fapt, că în Liga a IV-a a lui Pintilie şi Demetrescu se joacă fotbal degeaba, Olteţul Zătreni nu s-a prezentat la Brezoi şi va încasa o amendă pe care, oricum, primarul Liţoiu o va plăti din bugetul local, electoratul habar-n-are, deci nu are nimeni de suferit! Spectatorii şi jucătorii de la Lotru (foto) au aşteptat degeaba să se joace acest meci.
În fine, iată rezultatele înregistrate şi clasamentul neoficial, pentru că, se ştie, AJF Vâlcea refuză să ofere informaţii oficiale tuturor celor din presa sportivă:
Posada Perişani - Minerul Ocnele Mari 5-1
Viitorul Valea Mare - Minerul Berbeşti 1-2
FC Băbeni - ASA Hidroelectra Rm. Vâlcea 0-9
Experti 2000 Popeşti - Unirea Păuşeşti Măglaşi 1-3
AS Creţeni - AS Şirineasa 1-1
Voinţa Orleşti - CSM Drăgăşani 0-2
Flacăra Horezu - Victoria Frânceşti 9-0
Lotru Brezoi - Olteţul Zătreni 3-0 (neprezentare oaspeţi)
AS 2009 Popeşti - Dinamo 2007 Rm. Vâlcea 3-0 (meci nedisputat, oaspeţii au fost excluşi din campionat de către AJF Vâlcea prin amenzile mari dictate împotriva acestei echipe)

Clasament:
1. Posada Perişani 59 p.;
2. CSM Drăgăşani 58 p.;
3. Flacăra Horezu 57 p.;
4. Hidroelectra Rm. Vâlcea 52 p.;
5. Minerul Berbeşti 51 p.;
6. Voinţa Orleşti 45 p.;
7. Experţii 2000 Popeşti 38 p.;
8. Viitorul Valea Mare 35 p.;
9. Lotru Brezoi 34 p.;
10. AS Şirineasa 29 p.;
11. AS Creţeni 24p.;
12. Unirea Păuşeşti Măglaşi 24 p.;
13. Dinamo 2007 Rm. Vâlcea 22 p;
14. Minerul Ocnele Mari 20 p.;
15. FC Băbeni 12 p.;
16. AS 2009 Popeşti 12 p.;
17. Olteţul Zătreni 11 p.;
18. Victoria Frânceşti 8 p.;

Alin Artimon preia şi va salva CSM-ul de la retrogradare, după eşecul cu Luceafărul Oradea

Evaluare utilizator: / 1
Cel mai slabCel mai bun 
Alin Artimon preia şi va salva CSM-ul de la retrogradare, după eşecul cu Luceafărul Oradea CSM Rm. Vâlcea a pierdut pe teren propriu meciul cu Luceafărul Oradea într-un moment în care părea a fi capabilă să stea departe de locurile retrogradabile. Preconizata şi anunţata venire a antrenorului Alin Artimon a însemnat practic şi relaxare în jocul echipei care aştepta altceva de pe banca tehnică, iar antrenorul Marius Mitu, cel adus şi susţinut de Cătălin Rufă a fost nevoit să se recunoască învins de propriile limite.
Alin Artimon a fost primit cu aplauze la Rm. Vâlcea, acesta fiind cel mai bun tehnician pe care gruparea din Zăvoi l-a avut vreodată. Cu el, echipa s-a bătut la promovarea în Liga I şi a avut parcursuri excelente în Cupa României, doar că interesele politico-economice ale fostei conduceri, ce-i cuprindea pe Mircia Gutău - primar, Florin Verigeanu - director executiv şi Alin Trandafir - preşedinte, au făcut ca echipa să stea tot în Liga a II-a, spre nemulţumirea lui Artimon care şi-ar fi dorit performanţă.
Alin Artimon a venit la Vâlcea într-un moment în care obiectivul este accesibil: salvarea de la retrogradare; iar publicul l-a primit cum se cuvine.
Revenind la joc să notăm că ocaziile clare de gol ale primei reprize au aparţinut oaspeţilor, care au şi înscris dintr-un ofsaid. După pauză tot bihorenii au fost mai pragmatici. Dacă Tufişi a salvat echipa în min. 48 la ratarea lui Codoban, nu la fel s-a întâmplat după alte zece minute când Bundea a executat o lovitură liberă, portarul vâlcean a respins în faţă şi Roşu a reluat în gol: 0-1.
Până la final tot la poarta lui Robert Tufişi sunt cele mai mari ocazii, aşa că CSM-ul poate fi mulţumit că s-a terminat doar 0-1.
Etapa viitoare se va disputa, probabil, în vinerea dinaintea sărbătorilor de Paşte, iar CSM Rm. Vâlcea are un meci foarte greu, la Chindia Târgovişte, formaţie ce speră să promoveze în Liga I de pe locul 3 în cazul în care FC Timişoara nu primeşte licenţa din partea FRF.

Rezultatele parţiale ale etapei:
Juventus Bucureşti - Mureşul Deva 1-0
CSM Rm. Vâlcea - Luceafărul Oradea 0-1
FC Olt Slatina - Gaz Metan Severin 0-0
Arieşul Turda - Chindia Târgovişte 0-3 (gazdele au fost excluse din campionat)
Duminică, 8 aprilie, se vor disputa meciurile:
ALRO Slatina - UTA Arad
Poli Timişoara - Unirea Alba Iulia
Luni, 9 aprilie, se vor disputa meciurile:
Gloria Bistriţa - FC Argeş Piteşti
FC Bihor Oradea - FC Baia Mare

Programul etapei viitoare:
FC Argeş Piteşti - Juventus Bucureşti
Mureşul Deva - Arieşul Turda (3-0)
Chindia Târgovişte - CSM Rm. Vâlcea
Luceafărul Oradea - FC Bihor Oradea
FC Mmaramureş Baia Mare - ALRO Slatina
FC UTA Arad - FC Olt Slatina
Gaz Metan Severin - Poli Timişoara
Unirea Alba Iulia - Gloria Bistriţa
Pagina 10 din 164

CAUTA

Parteneri publicitari

urban

primaria_runcu

lugri.ro

stefmar.ro

pro

iPhone 5

jurnal

observator

actualitatea 

Anunt Publicitar

Vând apartament 2 camere, decomandate, etaj 1, mobilat si utilat (sau liber), situat în zona Centrala – 1 Mai (peste strada de magazinul „1001 articole”), cu balcon, parchet din lemn masiv, gresie-faianta, recent renovat, cu beci (pivnita), vedere spre rasarit, bloc de caramida cu doua etaje.Merita vazut!
Pret negociabil.Relatii la tel. 0748-196.703. 

RM. VÂLCEA: Vând casă situată în Căzăneşti (9,5 km de centrul Râmnicului), zonă liniştită, cu peste 2000 mp de teren (grădină, curţe, livadă de pomi). Casa are 3 camere spaţioase, bucătărie mare, baie, iar la mansardă există posibilitatea amenajării a încă trei camere. Preţ negociabil. Relaţii suplimentare la telefon 0762-282.019.

Reclama ta aici

reclama_ta_aici

Relatii la 0740159501

Sondaj

La viitoarele alegeri parlamentare cu ce partid veţi vota?
 

Liga

Reclama

reclama

Relatii la

0740159501

Get Adobe Flash player

Persoane online

Avem 17 vizitatori online