Ultimul week-end din luna august a consemnat şi prima etapă din Liga a V-a de fotbal în judeţul Vâlcea. Sub actuala conducere a Asociaţiei Judeţene de Fotbal, ultimul eşalon valoric este din ce în ce mai dezagreabil, mai puţin atractiv prin incompetenţa organizatorică a celor care conduc această activitate sportivă. Mai multe echipe s-au retras, dar au apărut formaţii dubioase, patronate de indivizi care mai mult au încurcat competiţia.
În funcţie de momentele în care vor apărea noile scandaluri, o să vi le prezentăm, cu rezerva că unele vor fi greu de confirmat în condiţiile lipsei de transparenţă de la AJF Vâlcea, instituţie ce nu a mai organizat o conferinţă de presă de peste trei ani de zile!!!
Seria I: Oltul Dăeşti, bătută măr de "mineri"
Primul scandal din Seria I este cel legat de obligarea echipei de fotbal FC Govora să activeze în această serie. Şi, pentru ca scopul să fie atins până la capăt, tensiunea şi nervozitatea legate de nedreptăţile făcute acestei echipe s-au transmis la nivelul lotului de jucători. "Întărită" pe ultima săptămână de metri cu jucători "vedetă" refuzaţi de alte cluburi, FC Govora a fost umilită de Conexin Runcu încă din primele 45 de minute ale meciului de la Lespezi. În repriza a doua au intrat "rezervele" şi acestea au reuşit să limiteze proporţiile scorului dezastruos.
Marlaur, de când nu mai dă şpagă să joace pe terenul Clubului Sportiv Şcolar Rm. Vâlcea, a ajuns pe hârtoapele izlazului din Budeşti, acolo unde o echipă mai pragmatică, AS Căzăneşti, a învins. Ultima constatare, demnă de luat în seamă, este aceea că Oltul Dăeşti toacă banii comunei să joace un fotbal de tot râsul din moment ce a încasat zece goluri într-un singur meci!!!
Rezultatele etapei nr. 1:
Conexin Runcu - FC Govora 6-3
Marlaur Rm. Vâlcea - AS Căzăneşti Rm. Vâlcea 2-4
Minerul Ocnele Mari - Oltul Dăeşti 10-0
Foresta Malaia - Stejarul Vlădeşti 1-2
Unirea Tricolorul Goleşti - Viitorul Olanu 6-3
Topologul Galicea - FC Budeşti 2-1
Flacăra Valea Mare Băbeni - Viitorul Călimăneşti 2-5
Clasament:
1. Minerul Ocnele Mari 1 1 0 0 10- 0 3 p. (0)
2-3. Conexin Runcu 1 1 0 0 6- 3 3 p. (0)
Unirea Tricolorul Goleşti 1 1 0 0 6- 3 3 p. (0)
4. Viitorul Călimăneşti 1 1 0 0 5- 2 3 p. (+3)
5. AS Căzăneşti Rm. Vâlcea 1 1 0 0 4- 2 3 p. (+3)
6-7. Stejarul Vlădeşti 1 1 0 0 2- 1 3 p. (+3)
Topologul Galicea 1 1 0 0 2- 1 3 p. (0)
8-9. FC Budeşti 1 0 0 1 1- 2 0 p. (0)
Foresta Malaia 1 0 0 1 1- 2 0 p. (-3)
10. Marlaur Rm. Vâlcea 1 0 0 1 2- 4 0 p. (-3)
11-12. Viitorul Olanu 1 0 0 1 3- 6 0 p. (0)
FC Govora 1 0 0 1 3- 6 0 p. (0)
13. Flacăra Valea Mare Băbeni 1 0 0 1 2- 5 0 p. (-3)
14. Oltul Dăeşti 1 0 0 1 0-10 0 p. (0)
Seria a II-a: Abrambrureală cu Victoria Fumureni
Degringolada din fotbalul judeţean se vede încă din prima etapă. Echipa Victoria Fumureni trebuia să joace pe teren propriu dacă ar fi fost să se respecte programarea iniţială. A jucat în deplasare la Guşoeni. Cine a fost gazda? Mare mister, probabil că minţile înguste ale celor din conducerea AJF Vâlcea nu ştiu să dea un răspuns din moment ce una s-a stabilit la tragerea la sorţi şi alta s-a delegat.
Legat de rezultate, chiar dacă a învins, Zorile Scundu încă nu poate spune că este o "favorită" a seriei.... să o vedeţi pe Voinţa II Orleşti! În clasament sunt doar 12 echipe pentru că numărul formaţiilor participante în campionatele organizate de AJF Vâlcea sunt tot mai puţine de la an la an.
Rezultatele etapei nr. 1:
CS Guşoeni - Victoria Fumureni 2-0
Zorile Scundu - Avântul Amărăşti 9-0
Oltul Ioneşti - Dinamo Şuşani 2-3
Voinţa II Orleşti - Luceafărul Pesceana 5-2
Ştiinţa Laloşu - Prima Prundeni 2-0
Meciul Alma Lex Drăgăşani - AS Creţeni a fost amânat pentru că jucătorii echipei gazdă sunt în vacanţă şi au "pile" la AJF Vâlcea să joace când vor ei.
Clasament:
1. Zorile Scundu 1 1 0 0 9- 0 3 p. (0)
2. Voinţa II Orleşti 1 1 0 0 5- 2 3 p. (0)
3-4. CS Guşoeni 1 1 0 0 2- 0 3 p. (0)
Ştiinţa Toreador Laloşu 1 1 0 0 2- 0 3 p. (0)
5. Dinamo Şuşani 1 1 0 0 3- 2 3 p. (+3)
6-7. AS Creţeni 0 0 0 0 0- 0 0 p. (0)
Alma Lex Drăgăşani 0 0 0 0 0- 0 0 p. (0)
8. Oltul Ioneşti 1 0 0 1 2- 3 0 p. (-3)
9-10. Victoria Fumureni 1 0 0 1 0- 2 0 p. (0)
Prima Prundeni 1 0 0 1 0- 2 0 p. (0)
11. Luceafărul Pesceana 1 0 0 1 2- 5 0 p. (0)
12. Avântul Amărăşti 1 0 0 1 0- 9 0 p. (0)
Seria a III-a: Viitorul Rm. Vâlcea dă chix din start
Aşa cum era de anticipat, Viitorul Rm. Vâlcea s-a înscris din nou în competiţiile organizate de AJF Vâlcea doar pentru a fi la număr. În prima etapă a pierdut la scor de neprezentare la Tomşani, favorita seriei. Scorul etapei l-a reuşit Rapid Ursus Stoeneşti, iar această echipă merită luată în seamă.
Rezultatele etapei nr. 1:
Sportul Genuneni - Viitorul Foleşti 7-3
Flacăra 2005 Horezu - Viitorul Buneşti 1-0
Rapid Ursus Stoeneşti - Montana Izvorul Rece 6-1
AS Bărbăteşti - AS Pietrari 3-2
Unirea Tomşani - Viitoprul Rm. Vâlcea 3-0
Păstrorul Vaideeni - AS 2009 Popeşti 1-2
Minerul Costeşti - Forestierul Romani 1-0.
Clasament:
1. Rapid Ursus Stoeneşti 1 1 0 0 6- 1 3 p. (0)
2. Sportul Genuneni 1 1 0 0 7- 3 3 p. (0)
3. Unirea Tomşani 1 1 0 0 3- 0 3 p. (0)
4. AS Bărbăteşti 1 1 0 0 3- 2 3 p. (0)
5. AS 2009 Popeşti 1 1 0 0 2- 1 3 p. (+3)
6-7. Minerul Costeşti 1 1 0 0 1- 0 3 p. (0)
Flacăra 2005 Horezu 1 1 0 0 1- 0 3 p. (0)
8. AS Pietrari 1 0 0 1 2- 3 0 p. (0)
9. Păstorul Vaideeni 1 0 0 1 1- 2 0 p. (-3)
10-11. Forestierul Romani 1 0 0 1 0- 1 0 p. (0)
Viitorul Buneşti 1 0 0 1 0- 1 0 p. (0)
12. Viitorul Rm. Vâlcea 1 0 0 1 0- 3 0 p. (0)
13. Viitorul Foleşti 1 0 0 1 3- 7 0 p. (0)
14. Montana Izvorul Rece 1 0 0 1 1- 6 0 p. (0)
Seria a IV-a: O singură echipă a câştigat pe teren propriu
Prima etapă a fost una favorabilă echipelor oaspete din Seria a IV-a a ultimului eşalon valoric din fotbalul românesc, la Vâlcea. Doar Cerna Copăceni s-a impus pe teren propriu, în rest gazdele fiind puse la respect.
Rezultatele etapei nr. 1:
AS Oteşani - ALX Port Vale Mateeşti 3-5
Măgura Slătioara - Progresul Măldăreşti 2-6
Cerna Copăceni - Ştiinţa Grădiştea 2-0
Saldi Cernişoara - Real Cernişoara 1-3
Prim Stroeşti - Fauru Livezi 2-4
Juventus Roeşti - Experti 2000 Popeşti 3-3
Inter Lăpuşata a stat.
Clasament:
1. Progresul Măldăreşti 1 1 0 0 6- 2 3 p. (+3)
2. ALX Port Vale Mateeşti 1 1 0 0 5- 3 3 p. (+3)
3. Fauru Livezi 1 1 0 0 4- 2 3 p. (+3)
4. Real Cernişoara 1 1 0 0 3- 1 3 p. (+3)
5. Cerna Copăceni 1 1 0 0 2- 0 3 p. (0)
6-7. Experti 2000 Popeşti 1 0 1 0 3- 3 1 p. (+1)
Juventus Roeşti 1 0 1 0 3- 3 1 p. (-2)
8. Inter Lăpuşata 0 0 0 0 0- 0 0 p. (0)
9. AS Oteşani 1 0 0 1 3- 5 0 p. (-3)
10. Prim Stroeşti 1 0 0 1 2- 4 0 p. (-3)
11. Saldi Cernişoara 1 0 0 1 1- 3 0 p. (-3)
12. Ştiinţa Grădiştea 1 0 0 1 0- 2 0 p. (0)
13. Măgura Slătioara 1 0 0 1 2- 6 0 p. (-3)



Fotbal








