Fotbalul vâlcean respiră la nivel înalt doar prin câteva prezenţe ale unor fotbalişti cu origini în judeţul nostru, fotbalişti care evoluează în Liga I sau la echipe de peste hotare. În prima categorie, a fotbaliştilor din Liga I, trei vâlceni s-au aflat pe teren la derby-ul echipelor create de comunişti în urmă cu aproape 50 de ani. Este vorba de Dinamo şi Steaua. Cei trei jucători, Raul Rusescu; Mihai Costea şi fratele său, Florin, au evoluat pentru Steaua Bucureşti. Raul a fost titular şi, la două minute după ce Dinamo, echipa gazdă, a deschis scorul, a adus egalitatea. Tot Raul Rusescu i-a adus în avantaj pe jucătorii stelişti.La scorul de 2-1 antrenorul Stelei, Ilie Stan, şi-a permis să-i bage pe teren, pe rând, şi pe fraţii Costea. Primul dintre ei, Mihai, a reuşit golul de 3-1 în prelungiri şi a făcut ca diferenţa de pe tabelă să reflecte exact diferenţa din teren.
Eroul partidei, Raul Rusescu, este fotbalist vâlcean, fratele lui evoluează în continuare la Liga a IV-a, pentru Hidroelectra Rm. Vâlcea, iar antrenorul care are principalul merit al formării acestui jucător este Cristi Bora.












